Aseară, ca de obicei, am băut un irish tea (sunt în Irlanda acum). Era five o’clock. Am respectat regula jumătăţii de cub de zahăr şi a laptelui adăugat în ceaşcă.
Şefa mea mi-a povestit un incident care mi-a plăcut mult. I s-a întâmplat săptămâna trecută unei prietene de-ale ei. Nu găsesc o motivaţie pertinentă pentru a-mi răspunde la întrebarea: şi ce-oi fi găsit atât de interesant în povestioara cu pricina? Poate veţi descoperi voi un răspuns.
Jodie, tipa în cauză, avea un câine, un Rottweiler obez şi ajuns la stimabila etate canină de 13 ani. Din păcate, patrupedul nu a mai apucat să îşi facă buletinul. Nici majoratul! A pierit în apartamentul stăpânei, liniştit, pe o canapea. Să-i fie reîncarnarea uşoară!
Acum femeia era pe cât de întristată de trecerea la cele canino-veşnice ale odorului ei, pe atât de îngrijorată. Într-un oraş mare, precum Belfast City un cadavru, fie el şi de câine, poate deveni o adevărată sursă de stres! Salvarea a venit odată cu deschiderea unei cărţi galbene, mai groase uneori decât un DOOM. Da, Golden Pages îi spune. Aşadar, societatea multifuncţională Happy Pets, specializată în servicii canine (dresaj, salon de înfrumuseţare, dar şi…înmormântări, un fel de Raiul Animalelor de la noi) a fost o binecuvântare pentru prietena şefei mele.
Singurul neajuns l-a reprezentat sediul acestei oaze de linişte ,,câinească”(fie ea, chiar eternă!), aflată în alt oraş. După câteva momente de răgaz, femeia şi-a băgat uriaşul într-o valiză imensă (nu am aflat dacă era sau nu Luis Vuitton) şi a pornit într-o ,,eurotrip” cu autobuzul. Drumul a durat patru ore, interval în care Jodie şi-a făcut ordine de cinci ori în poşetă şi a inhalat o doză dublă de Rescue Remedy (un calmant uşor pe care am observat că e utilizat foarte mult de către descendentele lui James Joyce). Era stresată să nu dea de bănuit, mai ales că aici, în ,,ţinutul cel fără de cusur al Irlandei” (cam aşa îl definesc patrioţii), ar fi plătit o amendă deloc de neglijat.
Ajunsă în oraş, un bărbat robust, care avea mai mult de 16-17 stones (unitate de masă, utilizată pentru măsura greutăţii în UK, Irlanda…), foarte politicos, a insistat să o ajute. Femeie nu răspundea insistenţelor. Individul mai că îi trăgea din mâini geamantanul. Ea acceptă. La un moment dat, individul a întrebat-o de ce e atât de greu, deşi era pe rotile. Jodie era oarecum impacientată, s-a gândit că samariteanul și-ar putea imagina că e vreun om înăuntru. Femeia i-a spus că se mută într-un alt apartament, că îşi cară laptopul şi calculatorul, precum şi o serie de cd-uri. Bărbatul a ascultat-o liniştit, până când…un zâmbet șiret îi apăru în colțul gurii. Uriașul a bruscat-o , după care a fugit şi s-a pierdut în vacarmul oraşului. Tipa nu a putut decât să se bucure de gestul bunului samaritean. Tocmai scăpase de plata a vreo 400 lire, contravaloarea unui serviciu funerar ca la carte. Mă gândesc la reacţia hoţului la deschiderea unei asemnea cutii a Pandorei!
P. S. : Nu ştiu ce poză pot ataşa textului. Poate veniţi voi cu idei!
